Ateliere auto salvate

Ateliere auto salvate

Richard Rawlings e un tip cu o misiune clară: și-a propus să ajute și alți proprietari de afaceri să se bucure de succes, așa încât străbate Statele Unite căutând ateliere care se ocupă de mașini și motociclete, dar au mare nevoie de fonduri fiindcă au ajuns la un pas de faliment. În însoritul orășel Huntington Beach din California, Richard și echipa lui de specialiști se ocupă de un atelier de hot rod cu probleme serioase. Deși se află într-o zonă prosperă, atelierul e dărăpănat, dezorganizat și nici măcar nu are toate sculele necesare. Plecând mai departe, Richard reușește să combine afacerile cu distracția când salvează un atelier de 4x4 care era cândva legendar în Arizona – și ajunge acolo chiar în săptămâna evenimentului Barrett-Jackson. Având la dispoziție o singură săptămână ca să scoată la liman fiecare afacere, vor reuși Richard și echipa lui să salveze aceste garaje aflate în dificultate, care altfel riscă să-și închidă porțile pentru totdeauna?

Duminică de la 20:00

URMEAZĂ

Acum la TV