Comoara de pe Insula Șarpelui

Comoara de pe Insula Șarpelui

Seria revine pe Insula Șarpelui din Brazilia, căci o echipă de exploratori de top pornește într-o călătorie curajoasă, pe urmele unei comori ascunse – o parte din aurul incaș, cunoscută sub numele de ”Comoara Sfintei Treimi”. Nu este vorba însă de o vânătoare de comori oarecare, căci pe această insulă izolată colcăie mii de vipere ucigătoare. Pe traseu, căutătorii trebuie să rezolve indicii matematice complexe și enigme care protejează comoara – aceleași încercări care i-au întors din drum pe mulți alții, înaintea lor. Mai important decât orice este că acești oameni vor avea nevoie de nervi de oțel, căci trebuie să înfrunte unul dintre cele mai periculoase locuri din lume, unde un singur pas greșit i-ar putea costa nu numai bogății incredibile, ci în final chiar și viața. Vor reuși să se apropie suficient cât să facă o astfel de descoperire, unică într-o viață?

Luni 20.00

Urmează

Acum la TV