Pregătire mentală şi fizică

Aconcagua nu este un munte dificil din punct de vedere tehnic, dar tocmai această accesibilitate face ca, an de an, iubitori ai muntelui să-și piardă viața aici. Nepregătiți fizic și mental, iau prea ușor un munte de 7000 de metri pe vârful căruia, datorită poziționării sale geografice, condițiile de presiune și concentrația de oxigen din aer sunt similare cu cele de la 8000 de metri din Himalaya. În 2013, aici am văzut pentru prima dată un alpinist mort. Deși este un risc asumat, deși ești conștient că poți lăsa muntelui ce ai mai scump, viața, nimic nu se compară cu momentul în care te întâlnești față în față cu cruda realitate. Îți înmoaie genunchii, îți taie motivația, te face să te gândești la cei de acasă și-ți trebuie un mare efort de voință pentru a continua.

Razele ultraviolete la peste 5000 de metri

O altă provocare pe care alpiniștii trebuie să o suporte pe Aconcagua și pe toți munții înalți este extraordinara putere a razelor ultraviolete din radiația solară. La peste 5000 de metri, sunt atât de puternice încât ești obligat să porți ochelarii de soare practic tot timpul. Inclusiv atunci când soarele e ascuns după o perdea groasă de nori. Lipsa protecției, chiar și pentru doar câteva zeci de minute, poate duce până la orbire temporară. În 2013, unul dintre colegii mei a vrut să verifice pe propria-i vedere și a coborât în tabăra de bază pe jumătate orb. L-au reparat asistentele medicale de la punctul sanitar, dar nu cred că va mai repeta vreodată experiența.

De la 40 de grade cu plus, la -25 de grade

Din punctul de vedere al diferențelor extreme de temperatură pe care corpul alpiniștilor trebuie să le suporte, Aconcagua este cel puțin la fel de dificil precum vârfurile de 8000 de metri din Asia. Dacă pe drumul de apropiere dinspre Mendoza spre tabăra de bază te topești la 35 de grade, nopțile la peste 6000 de metri te pot obliga să suporți chiar și -25 de grade. În Plaza de Mulas, tabăra de bază, când soarele nu este ascuns de nori, în corturile de altitudine temperatura depășește ușor 40 de grade, pentru că în momentul în care soarele dispare în spatele crestelor să fii nevoit să-ți îmbraci rapid pufoaica.

9 ore de veghe în viscol la -25 de grade

În ultima noapte la 5500 de metri, în tabăra 2, am stat de veghe de la 12 noaptea la 9 dimineața. Cu o mână agățat de bețele cortului pentru a-l ajuta să reziste viscolului și cu un cuțit în cealaltă, pentru a-l tăia ca să pot ieși repede în caz că se răstoarnă, am petrecut cele mai lungi 9 ore din viața mea. Adrenalina m-a ajutat să nu simt cele -25 de grade de afară, dar nu m-a împiedicat să mă întreb ce caut acolo. Răspunsul a venit abia după câteva zile, în fața unei fripturi de vită argentiniană și a unei sticle de Malbec de Mendoza: aflăm cu adevărat cine suntem și care ne sunt limitele cu adevărat abia când ieșim din zona de confort.

O săptămână cu viscol

În planurile mele spre unul dintre cele 14 vârfuri de peste 8000 de metri ale Pământului, cei aproape 7000 ai lui Cerro Aconcagua sunt penultima etapă. Anul trecut, la prima tentativă, uriașul argentinian s-a comportat ca un adevărat munte înalt. Mai bine de o săptămână cu viscol de peste 100 de km/h, zăpadă până la piept și -30 de grade au făcut din Aconcagua ceea ce trebuie să fie un munte de aproape 7000 de metri: o încercare a propriilor limite și un workshop extrem de dezvoltare personală. Am învățat că muntele îți vorbește, trebuie doar să știi să-l asculți: când să urci, când să aștepți și când să cobori pentru a te putea întoarce și data viitoare.

Costin Miu își înfruntă limitele pe Aconcagua pentru a treia oară

 Costin Miu

După mai bine de 20 de ani de cutreierat prin Carpați, Costin Miu s-a hotărât, cu 4 ani în urmă, să încerce alpinismul de altitudine, visând să ajungă pe unul dintre cele 14 vârfuri de peste 8000 de metri ale Pământului. Strategia pe care și-a stabilit-o a fost să înceapă cu un munte puțin peste 4000 de metri, Matterhorn, și să urce, apoi, din mie în mie. Până acum, Aconcagua – 7000 de metri, ultimul prag înaintea unui "optmiar" - a fost piatra de încercare.

În 2013, un viscol năprasnic l-a întors din drumul către vârf; pe el, pe cei doi parteneri ai lui și pe zecile de alpiniști care încercau să urce muntele. După câteva nopți petrecute la 5500 de metri, la -25 de grade, sub un vânt de peste 100 km/h, am coborât în tabăra de bază conștient de lecția învățată în bătaia viscolului: dacă alegi să asculți muntele și instinctul, nu propriul ego, vei rămâne în viață pentru o nouă încercare, spune Costin.

Costin Miu

Costin Miu

Anul acesta, în ianuarie, s-a întors pe Aconcagua ca lider de grup. La 6750 de metri, cu 200 de metri înainte de vârf, s-a stricat vremea din nou. „Am hotărât să coborâm, deși îmi doream enorm să ajung pe vârf și eram dispus să-mi asum riscuri calculate. Ce nu eram dispus să fac, însă, era să risc și viața celorlalți, mărturisește Costin, în a cărui voce se simte un amestec de regret cu mulțumire. A fost frustrant, dar a fost decizia corectă. În tabăra de bază, m-am întâlnit cu un prieten argentinian pe care îl cunoscusem cu un an înainte pe Everest, Horacio Cunietti, ghid care tocmai urcase Aconcagua pentru a șaizecea oară. M-a felicitat pentru că am avut puterea să pun viața celorlalți mai presus de ambiția personală, spune Costin.   

 

Costin Miu

În ianuarie 2015, Costin se întoarce din nou pe Aconcagua. Cu lecțiile învățate și cu motivația la fel de puternică. Mai rămâne ca muntele să mă îngăduie pe vârful lui și să fiu, pentru câteva minute, cel mai înalt și cel mai fericit om de pe Pământ. Credința mea e că abilitatea de a face performanță nu este un dar pe care îl ai sau nu îl ai, ci e o alegere a fiecăruia. Țelul urmărit nu trebuie să fie doar unul extern – un trofeu, o medalie, un premiu, un vârf – ci dezvoltarea ta personală în drumul către acel țel”.

Miu

Miu

Comentarii

FACEBOOK

YOUTUBE

TWITTER